luni, 7 septembrie 2009

Clasa a IX-a

Buna!

Iată că vacanţa se aproprie de sfârşit!
Aş dori să scriu câteva păreri despre clasa a IX-a şi despre tot ce am învăţat la INFORMATIĂ şi TIC. Am învăţat foarte multe lucruri noi, unele de care nici nu auzisem, cum ar fi C++. La început mi-a fost puţin frică, dar pe parcurs am depaşit această frică şi am început să învăţ, puţin câte puţin, din tainele acestor obiecte foarte interesante.
Nu pot spune că după terminarea clasei a IX-a nu am învăţat chiar nimic, dar nici nu mă pot mândri cu realizări mari în domeniul informaticii, ca alţi colegi :P. Sacrificii am făcut, eu fiind din judeţul Botoşani, mi-a fost greu să stau departe de familie, dar până la urmă m-am obişnuit.
La informatică am întâlnit multe lucruri noi şi interesante. După primul semestru în care totul m-i s-a părut o joacă, în cel de-al doilea semestru lucrurile au început sa avanseze.
La TIC unele lucruri care le-am studiat îmi erau cunoscute, dar exarsarea lor nu a fost de prisos. Faţă de ceea ce am studiat la informatică, TIC-ul a fost o joacă.
Mi-a plăcut mult primul an de liceu şi nu-l voi uita niciodată, nici nu am cum să-l uit, pentru că a fost pentru mine un nou început, un început frumos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Persoane interesate

Despre mine

Fotografia mea
Bună! Mă numesc Rebenciuc Roxana – Elena şi sunt elevă în clasa a X-a la Liceul de Informatică „Grigore Moisil” din Iaşi. M-am născut în judeţul Botoşani pe data de 27.04.1993 şi de atunci fac umbră Pământului în localitatea Flămânzi, mai nou oraşul Flămânzi. Am foarte mulţi prieteni, îmi place să-mi petrec timpul liber alături de ei făcând multe lucruri interesante. Îmi place să citesc, să mă plimb prin Parcul Copou, să ascult muzică (ascult aproape toate genurile ) şi sunt şi alte lucruri care imi fac placere sa le fac, dar am să vi le zic data viitoare. Sunt incăpăţanată, neastămpărată, vorbăreaţă(cei care mă cunosc pot afirma aceste lucruri) şi foarte curioasă (vreau să ştiu tot ce se întâmplă în jurul meu).Sunt receptivă la noutăţi, îmi place să descopăr lucruri noi. După cum vedeţi sunt un om destul de normal şi vă asigur că tot ce este scris aici este adevărat. Am şi nemulţumirile mele dar astea le veţi afla mai târziu.